Aici intra iar in scena Mister X, interpret folk,un personaj ciudat, greu de calificat de mine, desi au trecut ani de la  evenimente. A intrat in lumea mare a genului cu cateva piese ce imi apartzineau, cantate fara sa-mi fi cerut permisiunea, uneori chiar declarate ale lui, alteori doar insinuand aceasta paternitate prin omiterea numelui autorului. Aprecieze fiecare cum vrea atare gest.

    Cantarind  lucrurile cu mintea de acum, gresala   nu imi mai pare chiar asa neagra, caci  eram departe,iar el avea nevoie sa iasa grabnic pe piatza cu ceva deosebit si cunostea bine melodiile.Cu propriile piese nu facuse o impresie deosebita la lansare, cu ale mele a devenit celebru printre studentzi, in presa si apoi in fatza publicului larg. La Flacara, tot datorita lor, a fost adoptat imediat ca o valoare de prim rang. Nu era o nulitate. A scris cu propriile fortze titluri decente si inainte de lansare, si dupa, urcand treapta cu treapta scarile poemelor paunesciene. Ba chiar doua dintre baladele lui as vrea sa le fi scris eu.

    Mai trista  a fost nerecunoasterea incorectitudinii si faptul ca, ajuns in frunte  pe cand  tocami ma intorceam de la Troia si abia incercam sa cunosc lumea folk,  mi-a facut o atmosfera imposibila, in unele locuri conditzionandu-si prezentza de absentza mea. Chiar si de la un Revelion a pretins sa lipsesc pentru ca el sa vina, lucru peste seama de meschin si deplorabil.

    Cu toate astea, nu-l pot incondeia asa cum am crezut de multe ori ca merita si nu ma voi apuca aici sa il fac praf, desi  -  pentru prima data  -  cararea e deschisa si lama la-ndemana. Caci a facut parte din randuri.

    Daca asa se prezinta lucrurile in muzica, in schimb in viatza sociala, cu privire la exigentzele amicitziei, cel ce a dat-o in bara  am fost eu. Si nu pe un teren oarecare, ci in domeniul inalt al onoarei.

    Nenorocirea a venit de la cretina mea indeletnicire de logofat amoros. Tot ce cunosteam despre Dulcineea lui Mister X era ca locuieste pe una din strazile din vale, unde o si zarisem o data la balcon, nu foarte clar. Casa o stiam. Dar trasaturile chipului ei mi-au ramas cu desavarsire straine pana in ziua de azi. Era doar o studenta cu pielea foarte alba, cu parul blond-canepiu, potrivit de inalta, bine facuta. Nu ii devenise iubita, doar o curta. Si ca atare apela la serviciile mele de Cyrano de Bergerac  incercand sa o impresioneze cu tirade. Mister X achita serenada, aducea vin.Eu bateam campii in voie, cu fraze, cu grozaveli. Ma despartzisem de prietena mea, asa ca eram nefericit, aveam inspiratzie. Mult prea nemiloasa, cruda si inumana ar fi fost balaia studenta, dupa socoteala mea,  daca nu ceda acelor lacrimi de crocodil, dincolo de care se ascundeau poftele nesaturate ale barbatului tanar, fara doar si poate. Treaba mergea asa de vreo doua saptamani.

    N-am de lucru intr-o dupamasa, trec pe la Constantin Cracea sa vad ce-mi mai face capul din ghips, caci ii slujeam ca model si devenisem astfel primul si singurul folksinger cu statuie din Cotroceni. Nu mi-a menit a bine, dar infine. (Ca sa reproducem cat mai fidel atmosfera romanticelor biografii de pictori si sculptori citite,  eu ziceam ca sunt un poet sarac, lihnit, sau un cantaretz prapadit, mort de foame, care ii poza pentru o farfurie de fasole. Cam prost targ, fiindca Titi ma tzinea apoi mult pe scaun, intzepenit, cica platise.) Aveam in gand sa trag o bere cu el pana ma intorceam acasa la corespondentza pentru Mister X.

    O sete parsiva ma incerca, de rau augur. Cum s-a intamplat si mai tarziu-candva, la Ateneul Tineretului, intr-o seara cand nevoia m-a silit sa-i invoc  numele  …

    Faza a fost asa:

    Era o casa de cultura eleganta, fosta locuintza a lui Malaxa dupa cate am auzit, langa Satuia Eroilor Aviatori. Acolo, cine stie diu ce pricina, metodista ma simpatiza, asa ca indrugam pe scena piese “rele”, periculoase pentru amandoi. Iata ce sustzineam de pilda in bucata“Sperantza romana”, intre altele:         “ Astept in credintza o zi/ va veni/ oricat o amana/ sa biruie in Univers/ si sperantza romana…. /Ca de-asa prieteni/ care ne pasc/ nu ne mai scapa Carol Marx si nici/ totzi Vladimirii Ilici/ de pe harta, etc”. Mi s-a pus in vedere de mai multe ori sa incetez cu asemena provocari, cum le convena sa  califice acele versuri. Dar recidivam, asa ca pana la urma au venit doi si mi-au declarat ca au ordin sa ma retzina. Patru ore am stat inchis intr-o camera mica de la etaj, vopsita galben, gandindu-ma la soarta trista a oricarui luptator si asteptand duba. M-au eliberat la miezul noptzii, sustzinand ca intervenise cineva ( cine ? ca doar n-aveam nici o cunostintza sus-pusa) si ca pentru ultima data mi se trece cu vederea. La nici doua saptamani  am cantat aceeasi piesa in aceeasi cladire, la un cenaclu injghebat de Ion Nicolescu ( ii zicea Columna), si atunci mi-au sarit la carotida  totzi“factorii de cultura” prezentzi, sustzinand ca “Stoicanu este un om inarmat !” Simpatia metodistei s-a spulberat de groaza concedierii si n-am mai fost invitat acolo niciodata.(Of, Doamne, ce usor ar fi sa spun ca “m-au interzis”!)

    Iar numele lui Titi l-am invocat asa: ispravisem spectacolul din seara respectiva si puneam chitara in husa, cand a aparut un individ pletos, barbos, albit prematur, alaturi de o tanara dragutza ( ea avea sa devina un nume stralucit in folk), tzinand in mana o geanta sportiva albastra,voluminoasa. S-a asezat in fund pe covor ( o pozitzie adoptata  ca declaratzie de apartenentza la escadronul nonconformist) si a tras fermoarul lasand descoperite nu mai putzin de zece-douasprezece sticle de vodka Vliborova ( poloneza, cu pai inauntru), ispititoare, acoperite de un nobil praf. Indata am inceput sa salivez, gandul plecarii spre casa s-a evaporat si nu stiam cum sa intru in vorba, doar m-oi alege cu ceva. Am intrat intr-o stare mentala febrila, cu gandurile depanandu-se bolnavicios de iute in cautarea unei eventualitatzi, unei posibilitatzi, unei sanse. “Dar, zic in dispreare de cauza, dupa cum aratzi, nu esti cumva Cornel Barac, un pilangiu notoriu de care mi-a pomenit sculptorul Constantin Cracea ?”. Iar el: “Sa nu-mi spui ca te cheama Horia Stoicanu, betzivan artzagos din Cotroceni, ca parca semeni cu cel descris de fartatul meu Titi!” Si asa a inceput o lunga prietenie cu el si cu frate-sau Paul, telegrafist pe o nava cu baza la Las Palmas, doi bautori de frunte, oameni inconstientzi si iresponsabili,  inimi de aur. Paul s-a parapadit. Despre Cornel am auzit ca ar restaura biserici.

    Sculptorul nu era acasa. Am poposit deci la o arauncatura de batz,in carciuma Stadion, unde am comandat o bere. Pe urma a venit Spirache si a dat un vin, s-a carat. Cine s-o mai fi perindat, care cu ce m-o fi tratat … Incet-incet, mi s-a intunecat. Imi era un dor cumplit de prietena mea, fiindca eram amantzi in toata legea, nu doar pospai cu scrisorele. De la o vreme m-am urnit spre casa. Duhul cel rau imi calauzea pasii indreptandu-ma pe strada studentei, unde am zarit de departe lumina la fereastra ei si, ajuns la poarta, m-am oprit privind lung balconul si ferestrele  - joase de  le atingeai cu mana. Atunci s-a intamplat. Dintr-o data m-a fulgerat gandul ca la drept vorbind, daca ii scriam atatea vorbe dulci, cu sigurantza ca aveam si anumite drepturi. Bietul Mister X probabil  dormea dus, in vreme ce ticalosia din mine, ridicandu-si capul erect, striga sa iasa la iveala. Repede am ajuns acasa si am asterunt cateva pagini tradatoare, informand-o ca eram adevartul autor al ravaselor primite in timpul din urma si cersind o intalnire. Dupa care m-am intors, am pus plicul pe pervazul ferestrei ei si,  revenit  la mine, m-am pravalit pe pat adormind dus, ca orice nelegiuit.

Pe Mister X nu l-am vazut apoi ani in sir, de domnisoara n-am habar ce s-a ales. Soarta a facut sa platesc in arta ceea ce am gresit in prietenie. Eu stiu, fratzilor muzicieni de acum si din viitorime, ca zadarnic v-as indemna la pocaintza si cumpatare, caci vinul va fi totdeauna tovarasul vostru perfid, de saracie aducator, de puteri nimicitor, de cinste betegitor. Caci nimic nu ajuta,nici leacuri, nici povetze, ci singura mila lui Dumneazeu. Care si de mine, nevrednicul, s-a indurat in sfanta noapte de Ajun a anului 7499 de la Farcere,scotzandu-ma dintre pahare si din nemernicie cum scotzi un catzelandru de ceafa dintr-o apa.