De loc din Vulpasestii Moldovei, Dinu Olarasu este un nelinistit, un “brambura pe drumurile vieztii”, cum zic undeva. A exploatat intensiv un filon cultural  de tandretze si aspiratzie la Resitza, alaturi de interpreta Maria Gheorghiu, a locuit pe ici pe colo,cu multiple aventuri in diferite arii, a scris pe ici pe colo, a compus asisderi, si s-a individualizat ca unul dintre cei mai proeminentzi exponentzi ai valului al doilea de folksingeri romani.

    Daca socotesc manifestarea aproape exclusiv componistica a lui Nicu Alifantis si indaratnicul blues ce debordeaza sistematic din Alexandru Andries ( verbalizat la nivelul comicariei), il pot considera pe Dinu Olarasu, in context, personalitatea integrala prin excelentza si adevarata perla a coroanei in generatzia sa. Mereu adolescentin, fragil, romantic, uneori cu accese de hartza ce vin doar sa intareasca impresia unui dezechilibru salutar pentru arta, dar prea putzin convenabil pentru el insusi, s-a manifestat atat in poezie, cat si in muzica, in prezent ocupand o pozitzie ferma in prima linie a folkului.

    Ca sa vin la subiectul zilei si sa atac infine albumul « Altcumva », produs de Cat Music, iata ce pot spune. Discul este duios si sugubatz, original get-beget. Pe alocuri se resimte ceva aer livresc, reminiscenrtza a exercitziului poematic. O ciudata si putzin asteptata nesigurantza de sine pare a se manifesta prin apelul la cateva nume cunoscute chemate in ajutor ;  remarc partitura discreta si inspirata de flaut datorata lui Sorin Minghiat si contributzia degajata, profesorala, a lui Mircea Baniciu.

     Intreaga desfasurare are loc in meta-folk,  dar orchestratorii nu s-au ridicat la inaltzimea bucatzilor, rezumandu-se a fi corectzi, ireprosabili profesional, insa neinspiratzi si dezinteresatzi a comenta instrumental temele. Scriitura tobelor apare rigida, iar soundul lor, din pacate, mediocru. Vocea inconfundabila a autorului, cu atat mai convingatoare cu cat isi declara cordial lipsa studiilor de canto, aduce o caldura salutara si o vibratzie umana miscatoare, incat pana la urma « mergi cu el ». Devii atent atunci la « gaselnitzele »  armonice, care uneori ating rafinamentul, si la obsesiva canava de bossa-nova lenta, formula ritmica ce ii va fi marcat decisiv anii de formatzie muzicala. Niciodata sarcastic, nici tocmai mizantrop, dar pretinzand a detzine o filozofie de viatza secreta, surprinzator in cuvinte, lejer si ingenios in exprimarea melodica, face ce face si in cele din urma seduce.

    Dincolo de orice neajunsuri, explicabile de altfel prin precaritatea mijloacelor, artistul ofera aici ce are mai bun : nu zvapaiate inovatzii, nu fumurile modei, ci pur si simplu stilul personal solid construit, lesne identificabil, mereu dezamagit si totdeauna neinvins.

    El, si nu consideratzii de natura publicitara, contabila, de marketing, face  ca cd-ul sa isi merite intr-adevar numele, identificandu-se ca fiind real si fara dubii : « Altcumva »

Horia Stoicanu