Prin bizara coinicidentza, de curand a aparut in librarii a doua rescriere a capodoperei cantemirene Istoria ieroglifica, datorata lui I. Marinescu, de la editura Gramar, şi coloaboratorului-autor G. Pienescu.

          Ca necontestat deschizator de drum in aceasta dificila intreprindere literara şi confruntat fiind cu minimalizarea directzionata asupra primei transpuneri in modernitate a romanului, nu pot decat sa observ vastele relatzii şi posibilitatzi financiare ale criticilor mei şi le ofer aici inca putzin din zburatorul timp, precum şi o necesara punere la punct.

          Am rescris Istoria ieroglifica sub dictatura, dintr-un fanatism literar cu care ma mandresc.Tzinta mea era sa depaşesc omagierea abstracta şi sa fundamentez dimensiunea reala şi concreta a lui D.Cantemir ca cel mai mare artist al cuvantului de pana la Eminescu şi cel mai important romancier de pana la Rebreanu. Evident, caracterul abstrus al formei primare facea indispensabila rescrierea textului, ceea ce implica in mod fatal unele infidelitatzi fatza de original. Dupa trecerea, nu fara remuşcari, a barierei psihologice implicate, a devenit clar ca nota capitala a noii variante trebuia sa devina accesibilitatea, cu eliminarea oricarei rezerve buchiniste. Am rescris de opt ori primele o suta de pagini pentru a ajunge la un set de reguli care sa permita realizarea scopului. Materializarea acestui modul a fost, cred, principalul meu merit, el oferind nu numai normele prin urmarea carora romanul era transpus in modernitate lingvistica, ci şi, mai presus de toate – viziunea asupra formei pe care  avea sa o poarte in varianta sa tradusa şi adaptata. Dar, iar coincidentza, aceste decisive o suta de pagini in unele cazuri, ca si romanul intreg in altele, au fost consultate de oameni avizatzi şi abili cu mult inainte de a deveni publice, in circumstantze de care voi vorbi mai la vale. Oricum, stradania mea se incheia şi noua ipostaza a operei era terminata in integritatea ei, dupa doi ani şi jumatate de munca, inca din 1988, data de la care a putut fi citita de diverse personalitatzi din varii domenii.

          In 1990, proba a cruntei mele naivitatzi, am trimis traducerea, ca donatzie acordata fratzilor regasitzi, ministerului culturii din Basarabia. Nici un raspuns.

          Intre 1991 şi 1992, lucrarea a ramas spre publicare la Editura Barbu, desfiintzata inainte de a realiza tiparirea. Apoi, in 1997, am predat-o Editurii Ştiintzifice. Cum textul era doar dactilografiat la maşina şi cum acea editura nu dispunea nici pe departe de posibilitatzile financiare ale criticilor mei, am perfectat un acord potrivit caruia publicarea se realiza cu conditzia ca eu insumi sa trec intregul material pe computer, truda pe care am şi dus-o pana la capat – tocmai la timp spre a afla ca şi acea casa intrase in imposibilitate de a functziona.

          In ideea unei consultari colegiale, noua forma a romanului a fost parcursa de eminentzii profesori Gh. Bulutza şi I. Chivu de la facultatea de filologie a Universitatzii Bucureşti, unul declarandu-se de acord cu ea, celalalt apreciind-o ca pe o tradare a lui Cantemir.

          Undeva intre 1997 şi 1998, intrucat, la alta editura, avusesem neplaceri cu perfectarea contractului privitor la traducerea lucrarii Razboiul iudaic, de  Flavius Iosephus, i-am predat lui I. Marinescu, pentru inceput, doar primele trei capitole, pe deplin edificatoare asupra operei in intregul ei, cum am explicat, urmand ca restul sa il primeasca dupa ce am fi semnat intzelegerea. Din pura, exemplara şi stricta probitate profesionala, cum imi place sa cred, d-sa parea ca oscileaza intre a publica originalul lui Cantemir sau rescrierea mea, fatza de care avea obiectzii legate de unele marunte adaosuri in text, cu pretzul carora eliminam insa cvasitotalitatea notelor explicative.

          Pertractarile au durat pana in ziua cand mi-a declarat ca hotarase sa publice originalul.

          Ulterior, prin intermediul compozitorului Dorul Stanculescu, l-am cunoscut pe marele pasionat de istoria şi literatura natzionala care este Tudor Stoica, directorul Editurii ALMA-TIP. Cartea a vazut infine lumina tiparului aici, in tiraj redus şi cu destule greşeli, fara ca vreunul dintre noi sa viseze la vreun profit – altul decat cel cultural, - dar avand unele merite, intre care intaietatea absoluta nu este cel mai neglijabil. Şi asta in circumstantze de asemenea natura ca, de la predarea pana la lansarea volumului, datorita precaritatzii mijloacelor, a trecut un an intreg.

          Despre G. Pienescu, autorul de facto al celei de a doua rescrieri, putzine am de spus. La o prima şi rapida vedere, lucrarea sa pacatuieşte tocmai prin ceea ce mi se reproşeaza in principal; caci pe cand, in versiunea mea, notele de subsol şi de final urca in insuşi corpul principal al textului, asigurandu-i fluentza, la dl. Pienescu ochiului se agatza iaraşi in maracinişul apostilelor lingvistice, fara noima in scrupulozitatea lor – de vreme ce şi d-lui a acceptat ideea infidelitatzii relative fatza de original. Şi iaraşi trebuie sa orbecaim dupa scara numelor de la sfarşitul volumului, şi iaraşi cadem in nas printre fel şi fel de desluşiri istorice, filologice, etc, exact ca in editzia matrice datorata lui P.P. Panaitescu şi I. Verdeş.

          De asemenea, textului Marinescu-Pienescu ii lipseşte muzicalitatea, deşi inca Nichita Stanescu remarca consistentza eminamente poematica a Istoriei. Dar vreau sa ma opresc aici.

          Despre posibilitatea ca dl. Pienescu sa fi avut sub ochi talmacirea mea se poate afirma orice. Totuşi, chiar daca cele mai negre supozitzii s-ar confirma, cred ca scopul nostru a fost identic, constand intr-o mai dinamica prezentza a Istoriei ieroglifice in conştiintza publica şi in posibilitatea ca, datorita accesibilitatzii dobandite, romanul sa faca o noua şi stralucita cariera. De aceea, gasesc efortul d-sale avuabil, meritoriu şi demn de lauda.

          La inceputul lui iunie a.c., am lansat oficial Istoria ieroglifica sub forma de „traducere şi adaptare in romana moderna”. Indata dupa eveniment, cand nu se afla in librarii nici zare de versiune suplimentara, am depus cateva exemplare la redactziile unor reviste cu specific literar. Nici una dintre ele, cu exceptzia notabila a Suplimentului Literar al Romaniei libere, nu a gasit de cuviintza sa semnaleze aparitzia.

          La ora actuala se incearca inducerea ideii ca varianta Gramar ar fi totuşi rodul unei initziative independente, aparute cumva simultan cu cea de ala ALMA-TIP. De netagaduit, mijloacele editurii concurente s-au dovedit şi raman redutabile. In ce ma priveşte, din modesta dar privilegiata mea pozitzie, pun capat subiectului aici considerand ca timpul acordat partzii adverse a fost suficient -  si generos.

                                                                             HORIA STOICANU

NOTA. Articol numit initzial "Banii si onoarea", aparut cu supratitlul „Un caz de prioritate intelectiala” in revista Protectzia consumatorului si producatorului, Nr.22 din 27.o9.2001.