EUROPA  CURTEZANA

    Cu nimic nu se poate compara batranul continent al vremilor prezente mai bine decat cu Grecia antica din epoca suprematziei romane. Aceleasi mici ciorovaieli interne, acelasi spirit sibarit, aceeasi aplecare meschina spre interesul personal, aceeasi fudulie “culturala”, etalata cu un aer jignit, de protipendada  scapatata. Grecia exporta  pe atunci filosofi, asa cum noi exportam inteligentza creativa, indeosebi tehnica, ceea ce facem nu pentru gloria fiintzei cugetatoare, ci pentru un bild cu linte si o magulire in plus.

    Formarea conglomeratelor politice de genul « uniunilor » s-a petrecut totdeauna ca raspuns la un pericol major extern. Asa a luat nastere si glorioasa « Liga peloponeziaca ». Simtzindu-se fiecare singura in incapacitate de aparare in fatza amenintzarii militare, cetatzile au inchegat o aliantza strategica, scopul fiind in mod expres si exclusiv de contracarare.Doar in aceasta situatzie de fortza majora au incuviintzat ele a renuntza la anumite atribute al suveranitatzii. De asemenea, cetatzenii admiteau a acorda puteri exceptzionale pe timp de razboi unui functzionar public special numit,  dictatorul, caruia i se supuneau la unison, fara a mai fi vorba de egalitatea in drepturi, de tiranie, absolutism, etc.

    Mecanismul prin care se produce asemenea generala si simultana obedientza este vizibil oriunde exista o armata si necesitatea disciplinei : desi dezgustul fatza de sefi se intalneste frecvent, desi superiorii sunt mereu acuzatzi de lasitate, coruptzie, meschinarie , autoritatea este in cele din urma acceptata. Caci daca fiecare conscris ar aduce in discutzie drepturile si valoarea sa, clamandu-si individualitatea cu prioritate, orice disciplina ar deveni falimentara si orice sperantza de succes militar s-ar spulbera.

    Aceasta este circumstantza naturala a inchegarii uniunilor. Dar nu vedem nicicum invocarea ei la data infiintzarii UE, si nici in perioada de pana azi. Ratziunea edificarii a fost declarat economica, de politica tarifara, etc. Insa a te priva de drepturile proprii, inclusiv si mai ales de capaciatea de aparare armata, doar de dragul unor acorduri economice ce s-ar fi putut contrabalansa prin judicioase politici bilaterale, este o absurditate evidenta.

    Deocamda trebuie sa fixam deci acest punct capital al atitudinii fazta de Uniune, anume posibilitatea retragerii fiecarui stat  in conditzii de deplina libertate optzionala.

    Este un contrafort juridic. Altminteri, desigur ca indatorarea progresiva fatza   de  SB ( Strassbourg-Bruxelles}, la care politicienii si Banca Natzionala concura in mod criminal, va lua o asemenea amploare, incat nici nu vom mai visa la vreo pozitzie independenta, in interesul natzional. Inca de acum se intrevede felul cum ne vor vorbi : suntetzi obligatzi neconditzionat la cotizatzii stabilite de noi, si vetzi primi ( timeo danaos) sume ce trebuie cheltuite  precum indicam, in cutare domneii, cu cutare scopuri, fara abatere. Culmea, orice dificultate in domeniu este calificata ca « incapacitate de a absorbi fondurile UE » ! Simpatici oameni !

    Ramane intrebarea de capetenie : este UE in pozitzia unui lider militar caruia sa ne raliem ? Indata ce ne incumetam la asemenea interogatzie observam mizeria cumplita a continentului ca fortza armata. Singurele tzari ce conteaza sunt Anglia si, partzial, in decrementza, Frantza. O data cu parvenirea la putere a lui Sarkozy, cea din urma va renuntza probabil la ambitziile de autonomie, supunandu-se si ea ordinelor SUA, iar presedintele nou ales va ocupa locul lasat cald de T.Blair.

    Dar ce doreste azi aceasta Europa piftioasa, instarita, rafinata ? Ea  indeosebi plange si deplange. Preocupari strict comerciale, stadanii ecologiste, eforturi umanitare. Diplomatic, ea nu se opune Rusiei decat folosind amenintzarea cu haidamacul american. Fatza de SUA are timide reszerve morale, chestiuni cum ar fi condamnarea la moarte, drepturile omului, mici ajutoare umanitare, la nivelul supravietzuirii, pentru palestinieni, dezavuarea razboaielor din Afganistan si Irak, insa totul in limite acceptabile. Inca nu s-a vazut pretinderea unei rezolutzii ONU de condamnare in atare sens, si mai ales nu s-au obesrvat presiuni serioase impotriva  statelor din ograda proprie, care au trupe aliate SUA pe acele terenuri de lupta.

    Se mai releva circumstantza umilitoare ca ea asigura paza ruinelor lasate in urma de bombardamentele SUA, ca in fosta Iugoslavie, cu trupe functzionand de fapt ca politzii, asta fiind starea infecta in care au ajuns mandrele armate natzionale. Recenta vizita a lui Bush in Bulgaria i-a prilejuit o declaratzie la adresa Serbiei  cat se poate de graitoare : si daca indeplineste cutare conditzii, zicea presedintele american, statul sarb ar putea fi inclus fie in NATO, fie im UE ! Nimic mai clar decat aceasta afirmare a indiferentzei fatza de optziune, din care se conchide cat de supusa este UE fatza de SUA.

     Extrema neputintza europeana se observa chiar in aceste zile, o data cu pretentzia americanilor de a monta instalatzii balistice in Cehia si Polonia. Rusia si-a declarat imediat intentzia ca, in asemenea caz, sa isi indrepte ogivele spre Occidentul apropiat.

Situatzia este de o gravitate extrema. Ce face Europa ? Ea plange si deplange. In plus, semnificativ pentru viitor, nu se remarca o consultare serioasa a statelor membre, ceea ce vorbeste enorm..

    S-ar  ridica intrebarea : este posibila o unitate reala, realizabila altcumva decat prin fortza ? Nu credem. Dar daca totusi s-ar putea, ar fi nu impotriva fortzei, ci pentru a o realiza.

    Pana atunci insa, nobila noastra Europa va face serviciul de lele reformata, cu condicutza in regula, la munca pe trotuarul din fatza Casei Albe.

Horia Stoicanu